prolog pentru sine
poate ca ar trebui sa nu stim nimic unul despre celalalt.sa nu vorbim,sa nu ne vindem.intr-o tacere perfect naturala.observ ca in momentul in care fiecare stie mai multe despre celalalt,fie vorba aici de o relatie de prietenie sau mai mult,apare o stare ciudata,de irascibilitate.poate in fond o teama ascunsa.
si e gresit,caci ar trebui sa aduca liniste cunoasterea reciproca.nu astfel de confuzii si indepartari.speriati ca am distrus niste ziduri devenim rai,ne aparam de parca cineva ne-ar lovi mereu.
nu te-ai intrebat niciodata de ce pot face dragoste abia atunci cand iti simt sufletul deschis?…uneori cer prea mult,ori prea intens.dar cer pe alcatuirea mea…nu ma consider vinovata de nimic.poate in anumite cazuri de stereotipare,si nici atunci.
mi-am dat seama ca instinctul exacerbat de autoaparare ce se iveste dupa o perioada intensa de cunoastere e specific doar cazului cand cele doua persoane nu sunt “manusa”.desigur se inteleg bine,comunica,dar asta nu e totul…pentru ca daca ele ar constitui acel tot unitar catre care tinde fiecare in parte,in mod involuntar,cunoasterea ar atrage eliberera de presiuni,forta si energie.
i-ar da sufletului plinatate.
in ultimul timp nu pot articula mare lucru.simt o tacere si-o goliciune inauntru,dar si-o acceptare.un fel de sentiment timid,caldut,care se descurca bine mersi de unul singur momentan.
uneori e la fel de greu sa te lasi iubit.
